Din studentie – a doua parte

Booooon. Am găsit căminul!

Fericiţi, urcăm câte 3 trepte odată. Gâfâind şi transfiguraţi la faţă ajungem în faţa uşii. Era 10 dimineaţa. Uşor, ciocănesc şi ne apropiem imediat urechea de uşă pentru a auzi eventualele mişcări din cameră. Nimic. Mai ciocănesc o data, un pic mai nervos, apropiind din nou capul de uşă, urmat, evident de acelaşi rezultat: nimic! Deja prietenii mei şuşoteau. Impacientat, mai bat o data, foarte tare. O voce somnoroasă de faţă:

“Imediaaaaat!”

Auzim nişte papuci apropiindu-se, cheia răsucindu-se de două ori şi vedem cum de după uşă crăpată uşor apare un cap brunet, acoperit de o claie de păr creţ.

“Daaa?” făcu capul creţ, cu voce bănuitoare.

“O căutăm pe Cristina? Este?”

“Cristina nu e. A plecat acasă.”

“Unde acasă?” fac eu intrigat.

“Acasă la ea … la Brăila!”

Din studenţie – prima parte

La începutul verii şi sesiunii de vară din anul II distanţa dintre examene era parcă prea mare, camerele prea mici, cursurile prea lungi, scrisul prea mărunt, soarele prea puternic, ziua prea lungă , iar fetele din viaţă noastră erau total inexistente. În concluzie, nu ne ţinea nimic. 
  
    
 Şi mai rula pe Discovery o emisiune ce ne plăcea teribil: Diceman. Îl invidiam sincer şi profund pe cheliosul ăla gay ce se plimba prin toată lumea şi vedea atâtea chestii interesante doar printr-o zvârlitură de zar. Ne-am dat seama  după puţin timp  că noi eram mult mai tari decât Russell şi nici măcar nu eram gay.
 
 
 
 Zarul l-am găsit uşor; era în cutia de table. Cu destinaţiile a fost mai greu. După discuţii seculare ce au durat cam două ore am hotărât că prima destinaţie nu trebuie influenţată de zar. Şi am ales de comun acord(cu ceilalţi doi camarazi), Sibiul, că era şi aproape, ne era şi drag, doar ce începuse Festivalul de Teatru în aer liber, şi cel mai interesant aspect: era în desfăşurare un deosebit festival de bere.

Ziarul de marţi

Am apărut în ediţia de astăzi a ziarului Adevărul.

Povestea noastra, aici.

Momentan nu dau autografe; încă exersez noua semnătura. Aş vrea să renunţ la X …

Autobuzul cu aurolaci

Din categoria: “Aş vrea să am nările lui Cabral!”

Zi banală în Bucureşti. Urc grăbit într-un RATB – nu-i mai ştiu numărul – să nu întârzii la o partidă de tenis de masă şi degustare de  bere; ordinea e neimportantă.

Fiind aglomerat, nu apuc să înaintez decât 1m distanţă de uşi. În spatele meu simt că mai urcă nişte persoane, dar fiind cu gândul la mingi bere, nu le remarc.

Lângă mine, un ţigan tânăr, plin de culori vii, de ziceai că-i scăpat de la o expoziţie de păsări exotice, înconjurat de o tonă de parfum, ţinea protector între picioare un puradel de vreo 5 ani, la fel de împopoţonat ca şi el. Păreau fraţi.

În acelaşi timp simt un puternic miros de budă nespălată, în combinaţie cu picioare transpirate şi cururi de sconcşi în putrefacţie de cel puţin 1 an. Îmi verific discret tălpile încălţărilor, căci ştiam că am un talent deosebit la a aduna toţi căcaţii de pe stradă; “…All clear! vorba lui Geims Bont.”

Deodată, aud în spatele meu, uşor printre buze, apăsat şi şoptit totodată:

Criza – varianta oltenească

Din categoria:  “Avem o criză. Cum procedăm?”

Locaţia: o masă dintr-un bar.

Personaje:

A, 30 de ani, patron al unei firme gigant cu 1 singur angajat, vorbeşte repede, cu gesticulări rapide şi ample, oltean. Are răspuns pentru orice . Chiar daca habar n-are de ceva, are o inteligenta sclipitoare care-l ajuta sa dea de fiecare data raspunsuri pertinente.

G, 31 de ani, retras în plină glorie la ţară, undeva pe lângă Caracal, după ani buni de zile în care a trudit că un erou prin Bucureşti şi n-a făcut nimic . Trăsătură principală: vede conspiraţii şi face scenarii apocaliptice. Vorbeşte rar, iar când vorbeşte se aprinde repede şi, la fel, debitul i se măreşte şi gesticulează mult. Fumător, oletean.

Vorbesc diverse. La un moment dat, G întreabă:
- Auzi, mă, A! Ia zi, tu, că eşti mai cultivat(au fost colegi la aceiasi scoala)… explică şi mie care-i faza cu criza asta?

Cum mi-am petrecut sfârşitul săptămânii

Am hotărât cu în patru prieteni să ne petrecem week-endul la munte. S-a ales valea Chiojdului cu munţii Zmeuret şi … ce-o mai vrea Dumnezeu. Bineînţeles, expediţia a început cu …pregătirile necesare.

Aşa că m-am pregătit. În primul rând m-am tuns. Aproape chel. La frizerie, am fost martor la o ceartă. Se certau frizerii intrei ei. Unul ii spunea clar celuilalt ca nu are să-i cumpere nici măcar o garsonieră, daca va castiga la loto, spre iritarea celuilalt. Ajunseseră sa tipe unul la altul. M-am amuzat.

Mi-am aruncat la repezeală câteva ţoale în rucsac, izoprenu şi sacu de dormit şi am plecat în viaţă. Mai precis în vreo două cluburi/puburi unde am consumat nişte beri şi m-am agitat ca un sifon până pe la orele 3 dimineaţă.

Oră când a venit Palatu să ne ia.

Paranteză.

Gala societatii civile 2009

Aseara, la Ateneul Roman, a avut loc cea de-a saptea editie a Galei Societatii Civile in cadrul careia s-au decernat premiile pentru pentru cel mai bun proiect pe anul 2008.

Cu inca o inima si trei ficati crescute in mine va anunt ca Asociatia Kogayon – din care, cu mandrie, fac parte – a castigat Marele Premiu pentru campania “STOP VANATORII IN PARCURILE NATIONALE“. De asemenea, au mai castigat Premiul I la sectiunea “Protectia mediului” si Premiul I la sectiunea “Buget -/ Eficienta +”. A fost selectat dintre 174 de proiecte inscrise de diferite asociatii, unele dintre ele cu bugete net superioare si promovare media imense, cum ar fi “Cicloteqa” a lui Dragos Bucurenci si “Romania prinde radacini” a lui Mihai Tatulici.

Ina si Adi la sedinta foto pentru fani