27 februarie 1470

Motto: “Olecuta di bataita”

Astazi se implinesc 538 de ani (sau mai precis 4716007 de ore/ 282960436 minute/ 16977626188 secunde) de cand dragul meu oras de bastina – Braila, a fost atacat si incendiat de catre Stefan cel Mare in incercarea acestuia de a scoate Muntenia de sub influenta turcilor si de a-l indeparta pe Radu cel Frumos(fratele lui Vlad Tepes) de pe tron.

Paradoxul este ca astazi, o parte din colegii, amicii, chiar si unii prieteni ma striga: “Ce mai faci, moldovene?” sau daca ma precipit intro discutie cu privire la obarsie, concluzia este clara, din primele minute:”Du-te ba d-aci, … moldovene!”. Adica, orice as spune se anuleaza din start. Recunosc, am un mic accent pseudo-moldovenesc, dar cu care “imi sade bine”, vorba unui alt “compatriot” – Creanga. Ion Creanga.

Niciodata nu mi-a placut postura de victima… Ce bine era daca ma nasteam la nord de Siret … pe 27 februarie ma duceam la Braila si radeam de aia :” Ba, acu vreo 500 de ani Stefan v-a data foc …Ha ha ha! … Mmm…Muntenilor!”

P.S Bine ca nu a atacat de Valantains Dei, ca ne nenorocea … ardeau aia de nu se mai facea ala oras niciodata …

Avem un oras. Cum procedam?

Joi, 21 februarie, la iniatitiva asociatiei “Kogayon”, la Centrul Ceh din Bucuresti va avea loc o discutie despre mediu, mai precis despre constructiile-mamut moderno-haotice si despre cat de mult scade spatiul verde din Bucuresti si cum ne afecteaza acest lucru viata si modul de viata, in ciuda unui program national de imbunatatire al mediului.

Incepand cu orele 18.30 sunteti asteptati la dezbateri.

Intrarea libera.

Patriotismul cenzurat

Tot timpul am intalnit – pe parcursul vietii – oameni care din varii motive doreau sa plece din Romania. Sa emigreze intro tara straina; sa inceapa o noua viata si sa fie apreciati la valoare pe care ei o considerau corecta, sa uite de intamplarile pe care le numeau mizerii cotidiene, de oportunitatile de aici numite sanse obscure, de societatea ratata si egoista, de intelectualii scuipati si eroii desfiintati, de conceptiile mucegaite si crezurile oscilante, de atitudinea ignoranta si baloasa a semenilor, de distrugerea frumosului si inlocuirea sa gratuita cu un chici spoit si fad, de isteria fanatismului corupt, de viata de la noi, in general.

Nu am fost de acord si nu i-am apreciat ca au luat decizia asta; 50 de ani ne-am dorit sa putem pleca linistiti oriunde in lume; acum, cand suntem liberi, fugim; se fuge in haita, in gasca, in complicitate tacita. Ati observat ca atunci cand cunoastem o asemenea persoana, revenita dupa-nu-stiu-cat-timp-in-tara, aceasta tinde sa-si justifice imediat gestul, daca e intrebata :”N-aveam ce face aici…”? Parca s-ar simti rusinat(a)…

Si ne povestesc cat de frumos e dincolo – adica in Vest – cat de civilizati sunt aia in comparatie cu noi, ce strazi geometrice asfaltate perfect au, ce orase cochete si aerisite gasesti la ei … insa nimeni nu s-a intrebat ” de ce?”; adica, de ce ne par ei atat de civilizati, de ce orasele si strazile sunt asa perfecte, ce i-a facut pe ei sa ajunga in stadiul asta?

Cu toate acestea, cei plecati, sufera de un patriotism cenzurat (autocenzurat in tara; nu stiu inca de ce!) si devin(odata ajunsi in Vest) brusc mandri de originea lor, de tara lor, de compatriotii lor, isi aduca aminte salivand de sarmale, palinca, branza de burduf, cozonaci; isi aduc aminte cu nostalgie de mirosul de balega sau fan de la tara; de frumusetea femeilor sau a muntilor de pe la noi, de chipul mamei, de familie, prieteni si amintiri din copilarie. Intrun cuvant, li se face dor.

Insa isi revin repede. Strang din dinti si-si repeta in gand :”N-am ce face acolo …” . Unii continua:”Deocamdata”…

Despre bunatate

În România de azi, bunătatea e o marfă rară. Nu mă gîndesc la filantropia negustorească a celor care nu dau decît pentru a primi ceva în schimb, nici la surîsul bolînd pe care îl oferă lumii martirii de profesie. Nu cer să devenim toţi surori de caritate sau predicatori ai păcii mondiale. Nu bunătatea ca ideologie mă interesează. Ci simpla capacitate de a recunoaşte binele acolo unde el există şi de a face binele ori de cîte ori îţi stă în putinţă. Dar, de fapt, vreau încă şi mai puţin: refuzul de a trăi cu îndîrjirea detectării relelor şi strădania de a nu face răul pe care poţi să-l faci. Pare puţin, dar în contextul autohton, e cvasi-imposibil. Oamenii noştri publici se ocupă de dimineaţa pînă seara cu pescuitul de bube (sau cu inventarea lor), iar dacă pot face cel mai mic rău, se grăbesc să-l facă. Nu lasă nimic pe mîine. Toate „talentele“ sînt preţuite mai mult decît bunătatea. De vreme ce bunătatea trece tot mai des drept o specie a prostiei, ziaristul bun e ziaristul arţăgos şi dur, politicianul bun, cel care „înţelege politica“, e politicianul combativ, care ştie să-şi joace muşchii, să strîngă maxilarele şi să manevreze, dezlănţuit, dejecţii, televiziunea bună e cea care face rating pe bază de hărţuială şi caft. Managerul descurcăreţ, bărbatul macho, femeia macho („de carieră“), adolescentul obraznic, şoferul agresiv, şeful cu mînă de fier, şmecherul, băgăreţul, băşcăliosul, toţi par să aibă o unică strategie: să nu fie luaţi de fraieri, adică să nu apară înconjuraţi de nimbul vetust al bunătăţii.

Uelcam end gudbai!

De curand am cautat cazare pe internet la Amsterdam, si mi-am adus aminte de un site a carui menire mi s-a parut de la inceput foarte tare. Site-ul si-a propus sa formeze o comunitate virtuala care la un moment dat sa interactioneze cu proprii sai membri. Mai precis, daca vrei sa vizitezi o tara, un oras din lumea asta mare, accesesezi site-ul unde vei gasi mai multi membri dispusi sa te gazduiasca in anumite conditii; majoritatea fara bani. Si iti spun daca sunt dipusi sa-ti arate imprejurimile, daca trebuie sa-ti iei sac de dormit cu tine(unii te gazduiesc pe podea), cate zile te pot tine, cate persoane pot caza, daca accepta fumatori sau animale de companie, intre ce ore sa-i cauti, cum sa ajungi la ei, etc.

Eu am vorbit cu niste polonezi care vroiau sa faca Mt. Rodnei si nu stiau de unde sa faca rost de o harta mai detaliata si le-am trimis link-ul de la Alpinet cu harta respectiva … si mi-au spus ca le-a fost de mare ajutor si m-au si invitat la ei la vara .

Singura problema ar fi ca nu stii peste cine dai, insa fiecare persoana ce a gazduit pe cineva primeste feedback(pozitiv sau negativ) in functie de obligatiile din profil pe care si le-a respectat . Eu, de exemplu, in Amsterdam am dat de multe cupluri gay care vroiau sa ma gazduiasca.:)) Mi-au spus sa vin cu margarina de acasa , ca la ei e mai scumpa ).

Lasand gluma la o parte daca puteti trece peste anumite prejudecati, in conditiile unui buget limitat, puteti sa cunoasteti niste oameni foarte de treaba si sa aveti si o vacanta reusita. P.S: Pentru Amsterdam, cautati un hotel!
Acum cateva saptamani un tip din Elvetia cauta partener de alpinism cu care sa urce mai multe masive din Europa. Spunea: “Bring your quitar and nothing more…”.

Ospitalitate placuta!