Muzica de petrecere cu Max Raabe

Nu stiu nimic despre muzica; in ocupatia mea nu este obligatoriu sa stiu.( Elvis Presley)

Max Raabe m-a amuzat. Teribil. Daca va intrebati cine e Max, ei bine, e un cantaret. Neamt. Si dupa cum se stie, nemtii nu prea au un simt al umorului foarte dezvoltat. Si, cred ca nici Max … insa in seriozitatea( e ceva tipic german, nu avem cum sa intelegem) cu care se implica in revigorarea muzicii din perioada interbelica a facut sa-i iasa niste remeicuri( a se citi re-make) foarte tari ale unor piese care acu` cativa ani spargeau topurile muzicale.

Mai jos aveti un exemplu. Pentru mai multe detalii cautati pe “Google” piesele sale, iar pentru daunlodari, in continuarea numelui, bagati si parola romaneasca de acces: “free download” sau pentru cunoscatori Odc-ul sa traiasca.

Primul job – a doua parte

… Şi aşa am cunoscut-o pe dna. Geta … sefa noastra de la mare …

Cu inca o inimă şi 3 ficaţi pe cale sa crească in noi – de parca ne angajasem la NASA – ne-am luat genţile in spate si dă-i viteză spre Mangalia ca sa reînnoim “contractul” de închiriere cu turcoiaca la care stăteam în gazdă, să facem repede un duş, să ne echipăm şi să ne întoarcem cât mai repede la noul nostru loc de muncă … dacă se răzgândea noua noastra şefă?

În juma’ de oră am fost înapoi mai transpiraţi decât plecasem, pe o parte de emoţie, pe de altă parte de viteza cu care ne-am deplasat pe o căldură aproape imposibilă…

Am intrat gâfâind pe terasa umbrită parţial de nişte plopi şi ne-am înfăţişat şefei, nerăbdători să incepem munca; oricare ar fi fost aia … Ne-a prezentat personalului de acolo, care, cu acelaşi ochi “scanator” şi un zâmbet compatimitor în colţul gurii unanim înţeles de toţi(în afară de noi), ne-a urat bun venit …

Primul job – prima parte

Eram in anul 2 de studentie. Anul 2000. Impreuna cu Bogdan(cel mai vechi prieten al meu – ne stim de 14 ani; si totodata si cel mai bun) am luat decizia sa vedem cum e sa castigi un ban cu sudoarea propriei noastre frunti. Si unde puteam incerca asta ? Bineinteles, pe litoral, in vacanta de vara.

Plini de elan ne urcam in trenul de noapte, numit pompos, personal. Ajungem la Constanta la sfarsitul lui iunie. Cu papornitele in spate ne intreptam spre Neptun unde trebuia sa ne intalnim cu o prietena de-a lui Bogdan, Livia, care, ca si noi incerca sa-si cladeasca o “cariera” de succes pe litoralul romanesc.

“-E super tipa, o sa vezi … incerca sa-mi profeteze Bogdan”.

Am intalnit o domnisoara grasuta( de dimensiunea unei balene anorexice), cu un par blond ars tuns baieteste, ce avea o privire inteligenta izvorata din niste ochi de culoare verde-galbui(n-am mai intalnit la nimeni culoarea aia) si care avea ca tel in viata gasirea unui strainas(italian, turc, arab, etc) caruia sa-i “sparga” banii. Bineinteles, ca pe litoral, a gasit cativa marinari americani disperati care o priveau ca pe ultima sirena esuata si cu care a cochetat indelung. Din toata discutia aia stupida in care ea se facea ca nu vrea, ba ca vrea, in care marinarii o implorau aproape, nu am retinut decat o singura replica dupa ce unul din “amorezati” i-a facut o sugestie mai putin subtila. Tipa a replicat acru :”Do you see any green in my eyes?”

M-am intrebat atunci daca era galben spre verde sau verde spre galben? Mai tarziu am aflat ca era prima varianta …