Primul job – prima parte

Eram in anul 2 de studentie. Anul 2000. Impreuna cu Bogdan(cel mai vechi prieten al meu – ne stim de 14 ani; si totodata si cel mai bun) am luat decizia sa vedem cum e sa castigi un ban cu sudoarea propriei noastre frunti. Si unde puteam incerca asta ? Bineinteles, pe litoral, in vacanta de vara.

Plini de elan ne urcam in trenul de noapte, numit pompos, personal. Ajungem la Constanta la sfarsitul lui iunie. Cu papornitele in spate ne intreptam spre Neptun unde trebuia sa ne intalnim cu o prietena de-a lui Bogdan, Livia, care, ca si noi incerca sa-si cladeasca o “cariera” de succes pe litoralul romanesc.

“-E super tipa, o sa vezi … incerca sa-mi profeteze Bogdan”.

Am intalnit o domnisoara grasuta( de dimensiunea unei balene anorexice), cu un par blond ars tuns baieteste, ce avea o privire inteligenta izvorata din niste ochi de culoare verde-galbui(n-am mai intalnit la nimeni culoarea aia) si care avea ca tel in viata gasirea unui strainas(italian, turc, arab, etc) caruia sa-i “sparga” banii. Bineinteles, ca pe litoral, a gasit cativa marinari americani disperati care o priveau ca pe ultima sirena esuata si cu care a cochetat indelung. Din toata discutia aia stupida in care ea se facea ca nu vrea, ba ca vrea, in care marinarii o implorau aproape, nu am retinut decat o singura replica dupa ce unul din “amorezati” i-a facut o sugestie mai putin subtila. Tipa a replicat acru :”Do you see any green in my eyes?”

M-am intrebat atunci daca era galben spre verde sau verde spre galben? Mai tarziu am aflat ca era prima varianta …

Printre reprize la plaja, portii de hamsii prajite imbibate intro zeama de usturoi, beri caldute la pahar de plastic, printre marinari sau turci, ne cautam si de munca, ca doar asta fusese scopul initial.

Am traversat tot litoralul romanesc de la Mamaia pana la Mangalia si retur in tot aceasta perioada intreband pe la toate terasele si barurile daca nu au nevoie de personal. Ca un facut, nu avea nimeni nevoie de noi. De personal, da; dar nu si de noi. Noi eram niste studenti in vacanta care nu mai muncisera niciodata in viata lor, si care, dintro fita, s-au gandit ca vor rupe litoralul in doua.

Intre timp s-a apropiat si ziua mea de nastere, la jumatatea lui iulie… si bani nu mai aveam nici sa traversez strada; ma gandeam cu groaza ca un pahar de apa tot trebuia sa le dau tovarasilor mei de suferinta…

A venit si ziua fatidica. Mi-am facut monetarul cu Bogdan si evident, peste noapte nu se inmultisera banii si nici nu am gasit cateva bancnote somoiogite prin nu-stiu-ce-buzunar al blugilor tociti asa cum sperasem …

Acea zi de nastere nu o voi uita niciodata. Am fost 4 persoane, caci intre timp ni se alaturase o colega de-a mea, Diana, impulsionata si ea de ideea unei cariere stralucite de ospatar. Eram in Neptun. Seara, ne-am imbracat ca de gala(adica am schimbat tricourile si fetele s-au rujat) si am plecat “in oras”. La una din terase canta Iris; pentru ca nu mi-am permis sa platesc intrarea am stat rezemati pe gardul de vis-a-vis si am ascultat cateva piese. Dupa “Floare de iris”, Bogdan imi zice:”Hai sa bem. Dau eu o bere!”. Ne-am asezat la o terasa de pe plaja – am aflat ca era a lui Rica Raducanu – si am comandat(!) 4 beri la pahar; le-am sorbit cu incetinitorul, timpul pana la al doilea rand – pe care l-am dat eu din maruntisul pe care-l mai gasisem – parandumi-se o vesnicie. Dupa un asemenea festin am hotarat ca trebuie sa ne retragem ca sa nu picam in depresie …

In urmatoarea perioada nu s-a intamplat nimic ; adica tot nu ne-am angajat. Cel putin eu si cu Bogdan. Fetele au avut mai mult succes: Diana s-a angajat ospatarita la o terasa pe malul marii, terasa inconjurata permanent de un fum de hamsii arse pe gratar, dar la care era coada permanent, iar “zdrobitoarea” de inimi , Livia, s-a angajat la “Calu Balan” din Neptun, local de fite, unde canta taraful lui Geambasu cu diferiti lautari renumiti. Am invidiat-o sincer si profund!

Noi, flacaii, picasem intro descurajare totala.

Si n-am mai rezistat. Ne facem bagajele si plecam, acasa, la mamele noastre, ca nu se mai poate asa! Bani nu mai aveam, nervii erau la pamant si nu puteam suporta nici ideea nereusitei … acolo, la fata locului.

Ne-am facut bagajele si cu picioarele tarainduni-le ne-am indreptat spre statia de microbuze din Jupiter, cu directia Constanta.

Si cum stateam noi ca 2 flori ofilite in statie, vedem vis-a-vis o terasa ce avea in fata intrarii un mare anunt :”ANGAJAM PERSONAL”!

Bogdan zice :” Hai sa mergem sa vedem…”

Eu :”Nu mai merg nicaieri…”

El:”Hai ma sa incercam!”

Eu:”Si daca ne angajam, ce facem cu bagajele?” Logica mea de fier incepuse sa dea pe afara!

Dupa cateva minute de parlamentari, Bogdan m-a convins. Ne luam traistele in spate si intram pe terasa.

La o masa, intrun colt, statea o doamna care scria de zor si din cand in cand mai intreba pe cate un ospatar ceva; si apoi iar scria din ce in ce mai nervoasa.

“Buna ziua!”

Ridicandu-si un ochi “scanator” la noi:

“Buna ziua! Ce vreti ?”

“In legatura cu anuntul …”

“Ati mai lucrat?”

“Da… acu o vara,” mintim noi senini, intrigati ca nu ni se citea experienta pe fata.

“Aveti drec?”

“Da, raspundem amandoi intrun glas. Ce dracu o fi ala?” – Mai tarziu ne-am gandit ca putea fi si o boala…

“Echipament aveti?”

“Doar camasi albe”

“Bine! Am 2 posturi: unul de barman, si unul de ospatar. Tu, si arata spre Bogdan, vei fi ospatar, iar tu, si arata spre mine, barman. Se lucreaza 24 cu 24. Salariul de 1 milion/ luna, ca o sa castigati multi bani din spaga. Cand puteti incepe?”

Noi, baiguim socati :

“Azi…”

“Va astept in juma` de ora!”