Primul job – a treia parte(ultima)

Urmatoarea perioada s-a scurs la foc automat. Munceam ca nebunii( de atunci urasc sa spal vasele, in special pahare) si banii pe care-i castigam repede ii cheltuiam la fel de repede. Avesese dreptate dna Geta. Se castiga mult din spaga. Bogdan ajunsese la un moment dat sa castige peste 1 milion pe zi; eu ca barman, mai putin, dar era suficient.

Ziua mea incepea dimeata la 7, cand ma trezeam intrun miros de fum de narghilea intrun apartament intunecos si rece din Mangalia, cu peretii galbejiti si plini de inscrisuri din Coran, cu rafturi pline de carti in toate camerele, unde predomina Coranul in diferite versiuni , editii si culori; de la un Coran mititel, cat o tablita de ciocolata pana la versiunea gigantica, cu coperti grele, din metal. Luam contact cu gazda – o turcoaica de vreo 85 de ani, aproape oarba – la bucatarie, unde incotopenita pe niste perne mari fuma din narghilea cu picioarele incrucisate si privirea pe perete, la punct fix. Niciodata nu-mi raspundea la salut, si mai tarziu am aflat de la nepotul ei, Naren, ca nici nu stia romaneste.

Dupa aia imi luam picioarele in spinare si plecam la microbuzul spre Jupiter; ajungeam la servici tarziu, dupa ora 8.

Ma intampina Titus, barmanul:

“Hai sa-ti dau un cocktail “

Cocktailul era un amestec de ness, cu Redbull si Santal pe care le amesteca intrun mixer pana se forma un lichid gros de culoarea jegului. Efectul era garantat. La inceput te lua un tremurat, dupa care se transforma intrun batait ce te tinea toata ziua, pana seara tarziu si te simteai ca un alergator de maraton care nu mai reusea sa termine cursa. Astfel rezistam 24 de ore.

Dupa aia incepea calvarul: inventarul ! Titus imi arata ce cantitate s-a vandut, ce a mai ramas, la ce tre` sa mai fac comanda, iar eu notam totul constiincios. Cand ii predam eu lui stocul niciodata nu a iesit totul ok. Ba nu ieseu banii pe cafele, ba lipseau nu-stiu-ce-cantitate din taria vanduta la gramaj, ba nu ieseau berile sau sucul; in fine, de fiecare data ieseam in minus.

Clientul fidel al terasei, care venea in fiecare zi era Gil Dobrica. De cum intra pe terasa imi arat de la distanta sa-i pregatesc “una mica”, apoi se aseza la bar insotit de acelasi amic de fecare data, radea paharul, platea si pleca. Era ca un ritual. Venea, bea, platea, pleca.

Daca veneai intrun moment nepotrivit pe terasa aveai sanse sa vezi un bucatar cu parul desfacut, lung pana la omoplati, urland la o fetiscana( fata cu salatele) si gesticuland cu un prosop deasupra capului; monologul se termina invevitabil cu un sec ardelenesc :” No, hai, mars la bucatarie!” catre nefericita, apoi catre mine :”Baga si la mine o bere!”. Si cum certurile erau foarte dese, Ciprian era mai tot timpul beat.

Intro seara sefii au facut greseala sa aduca o formatie; care si-a inceput repertoriul cu niste melodii din epoca de piatra pe care nici ei nu le mai ascultau si care plictiseau pana si broastele de pa malul marii. Cum spalam niste pahare cu o privire tampa fixata pe manerul de la dozator pe acordurile unei melodii de-a Angelei Similea, aud un scartait de chitara strident. Ma uit la formatie; Ciprian, bucatarul, luase chitaristului obiectul muncii si incepuse primele acorduri de la One. Era rupt. Ceilalti din formatie inca o mai dadeau pe Angela Similea surprinsi probabil de gest. Ciprian, transfigurat, cu manecile suflecate si parul desfacut incepuse sa lalaie versurile si sa dea sacadat din cap. Dna Geta s-a albit la fata, eu m-am facut mov – ca de la mine lause bautura – terasa a amutit si nu se mai auzea decat chitara lui Ciprian si sfaraitul micilor lui Virgil, care isi vedea de treaba neafectat. Cu un gest rapid care l-ar fi facut sa crape de invidie si pe Ciac Noris, Dna Geta a ajuns langa Ciprian si dintro miscare i-a luat chitara si la impins catre bucatarie; formatia si-a reluat cantarea, iar eu asteptam momentul fatal. Ma duc la buda, ma gandesc eu luminat de ideea geniala, poate trece furtuna pana ies de acolo.

Nici nu dau sa intru in toaleta, ca ma izbeste un miros greu de latrina. Ma uit la wc. Praca se cacase in el un elefant stricat la stomac. Disperat il chem pe Virgil.

“Vezi ca e ceva in neregula cu wc-ul; cred ca e infundat”.

Ma asculta facand din cand in cand cate o biluta pe care o inspecta atent intinzand-o apoi pe tricoul soios.

“Te ocupi tu? Ca e urgent!”

Aud un mormait in semn de aprobare.

Intre timp, formatia incepuse sa cante mai tare ca sa acopre urlete de la bucatarie. Dna Geta era in “sedinta” cu Ciprian. Nu auzeam decat franturi :”betivule”, “demisie”, “…terasa de cacat” si altele pe care nu le intelegeam. Urmam eu!

Ma uit la Virgil. Cu mana suflecata pana la cot scotea ceva inchis la culoare, despre care nu puteam decat banui ce putea fi, pe care-l privea curios, aruncandu-l apoi intro galeata. Apoi cu o carpa, s-a sters pe maini si tacticos, continuandu-si activitatea de explorare a nasului, s-a intors la micii lui. Socat, ma uit la Virgil, apoi la wc si la mici. De atunci n-am mai mancat mici decat foarte rar si doar atunci cand i-am pregatit eu.

Il caut cu privirea pe Bogdan. Il vad instalat la o masa cu niste clienti razand de mama focului.

Ma uit spre bucatarie. Cu o privire crunta, dna Geta iese vijelios ii spune ceva lu barbaxu si pleaca amandoi val-vartej.

Nu-mi veanea sa cred. Scapasem. Pentru moment.

Dupa cateva zile m-au vizitat cativa colegi. Erau bronzati si binedispusi. Eu negru. Ma gandeam deja la plecare si nu stiam cum sa fac. Dupa cateva beri, am hotarat sa ne vedem in cursul serii in Costinesti sa mergem undeva sa ne punem praf in cap.

Ne-am intalnit seara la o terasa, unde am consumat niste beri; apoi ne-am continuat periplul pana am ajuns in discoteca Tineretului, care , si dupa atatia ani mi se pare cel mai tare loc de distractie de pe litoral . Nu stiu cum e acum. Sper sa nu se fi schimbat nimic. Excitat de alcool si muzica, am uitat ca dimineata trebuia sa intru de servici. Si iata ca s-a facut 7; si eu eram pe plaja in Costinesti cu un cap cat Obeliscul. Cu greu am ajuns in Jupiter. Eram in niste blugi soiosi si cu un tricou negru cu o pantera pe piept – mi se parea ca sunt foarte cool – si mi-am facut intrarea furibund inspre bar. Titus a facut un inventar, eu l-am crezut pe cuvant, in timp ce ma tineam cu palmele de tample si sorbeam printrun pai din lichidul jegos revigorant.

Dupa vreo doua ore de stat asa, ma hotarasc. Fara un cuvant ma ridic de la masa, iau o sticla de Teacher`s din bar, ma sui in microbuz si directia Mangalia. Intru in apartament; Bogdan dormea ca o printesa.

“Alo! Hai acasa!”

Cu un ochi lipit :

“Unde acasa?”

“Acasa, la Braila!” – e singurul loc caruia si acum ii spun acasa, cu toate ca stau de cativa ani in Bucuresti.

Muteste, ne-am facut bagajele si cu o sticla de uischi(in loc de salariu) in geanta si un tricou cu o pantera – singurele lucruri cu care m-am intors de la mare – am revenit la mamele noastre care ne-au primit ca pe niste eroi, de parca luptasem pe front.

Asta a fost primul job. Pe care nu-l voi uita niciodata. A fost primul meu contact cu viata. Pe care nu-l voi uita niciodata.

Ctrl+alt+del!