Pasiunea mea: viciul

VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărţi.) 4. v. corupţie.(DEX)

O definiţie mai simplă şi pe care o împărtăşesc ar fi : Orice lucru dăunător(deseori distructiv) care ne provoacă plăcere, conştientizat şi acceptat în aceiaşi măsură.(Eu)

Sunt un om vicios.

Şi îmi plac, la rândul meu, oamenii cu vicii. Îmi este teamă şi nu am încredere într-un om care nu are niciun viciu. Dacă întâlnesc o astfel de persoană, care în aparenţă, nu pare vicioasă, încep să mă gândesc oare ce pitic psihopat îi zace pe creier… Adică, orice om, în anumite momente, trebuie să refuleze în ceva sau prin ceva. Omul ăla nevicios, cum se descărcă? Omul ăla nevicios, cum pare uman şi nu o maşinărie care nu-şi controlează viaţă şi toate aspectele ei până în cele mai fixiste moduri?

Unii fumează, alţii beau, alţii pariază şi iubesc jocurile de noroc, se droghează, sunt microbisti, mănâncă excesiv sau se înfometează, mint şi înşeală, alţii înjură des şi mult, consumă cafea sau cantităţi industriale de dulciuri,provoacă bătăi şi participă la ele, sunt nestatornici sentimental, etc.

Mulţi vor spune că un om se poate descărcă  prin sex, sport, meditaţie, citit şi că nu trebuie făcut ceva neapărat nociv/ distructiv. Asta e relaxare.Viciul presupune o plăcere care pe de o parte te satisface momentan, iar pe de altă parte îţi provoacă un rău  de multe ori cu efect întârziat. Atât de întârziat încât trebuie să ajungi într-un moment de impas ca să realizezi ce ţi se întâmplă şi să mai poţi corecta ceva. Dacă se mai poate. Pentru că în majoritatea cazurilor noi “ştim” mai bine ce e cel mai bun lucru pentru noi înşine. Şi plus că mai apare şi scuza înţeleasă şi compătimită de societate: “Nu pot să mă las!”…

Cum ai putea să te descarci la birou, de exemplu? Tragi o tură în jurul clădirii, te opreşti din tot ceea ce faci şi adopţi poziţia lotus invocându-l pe Buddha sau Bivolaru(după gusturi, evident), fugi până acasă să ţi-o tragi cu partenerul(a) sau cu oricine îţi iese în cale că poate are şi ăla un serviciu, începi să citeşti Marquez?

Ei, bine, NU!

Tragi o ţigară, frate! După aia încă una! Şi-ţi mai pui un cofer de cafea, o evoci pe mama şefului printre buze, şi te gândeşti la cele 2-3 beri reci pe care o să le razi.

Un om fără viciu mă sperie. Mă ţine tensionat tot timpul, pentru că nu ştiu cum se linişteşte, cum îşi relaxează nervii şi neuronii, cum îşi adorme simţurile sau cum are accese de sinceritate, cum face crizele de nervi şi cum îşi alimentează creierul cu serotonină. Şi atunci devine suspect. Cel puţin suspect.

Într-o societate telighidata şi matriciala ca a noastră, omul modern are nevoie de stimuli. Are nevoi de dependenţa. Chiar şi vicioasă.

кoнeц   филм!