Autobuzul cu aurolaci

Din categoria: “Aş vrea să am nările lui Cabral!”

Zi banală în Bucureşti. Urc grăbit într-un RATB – nu-i mai ştiu numărul – să nu întârzii la o partidă de tenis de masă şi degustare de  bere; ordinea e neimportantă.

Fiind aglomerat, nu apuc să înaintez decât 1m distanţă de uşi. În spatele meu simt că mai urcă nişte persoane, dar fiind cu gândul la mingi bere, nu le remarc.

Lângă mine, un ţigan tânăr, plin de culori vii, de ziceai că-i scăpat de la o expoziţie de păsări exotice, înconjurat de o tonă de parfum, ţinea protector între picioare un puradel de vreo 5 ani, la fel de împopoţonat ca şi el. Păreau fraţi.

În acelaşi timp simt un puternic miros de budă nespălată, în combinaţie cu picioare transpirate şi cururi de sconcşi în putrefacţie de cel puţin 1 an. Îmi verific discret tălpile încălţărilor, căci ştiam că am un talent deosebit la a aduna toţi căcaţii de pe stradă; “…All clear! vorba lui Geims Bont.”

Deodată, aud în spatele meu, uşor printre buze, apăsat şi şoptit totodată:

- `Te-n gură de jegos!

“Hait! Oi fi călcat pe vreunul…!”

Mă întorc încet, cu vreo 2 sfinţi pregătiţi pe buze. În faţa mea văd un aurolac cu o privire saşie, cu o pungă lipită de nas, care trăgea fericit din ea de ziceai că acu apare cineva şi-i bagă nişte dopuri în nări şi nu mai apucă să termine,  şi se uită la mine fără a mă vedea, însă…

Simţeam cu mi se întunecă privirea. Odată de la tona de parfum a ţiganului amestecată cu mirosul de pişat re-uscat la infinit  a aurolacului. Şi pe de altă parte de nervi, pentru că nu vasusem cine urcase în autobuz în spatele meu.

- Pişa-v-aş pe maţe de săraci!

Surprins, mă mai întorc puţin. Acu` văd că mai erau încă doi. Aurolaci. Un el şi o ea. Care, la fel de fericiţi ca şi celalat, stăteau cu trompa în pungi de Carrefour şi inspirau cu nesaţ. Ăştia păreau îndrăgostiţi, căci se uitau unu la altu`, în comparaţie cu celalat care încerca să mă fixeze cu câte un ochis şi nu reausea.

Lângă ei, stătea refugiat într-o poziţie de contorsionist, încercând să-i atingă cât mai puţin pe cei trei, vizibil scârbit, un puştan. Emo. El înjura cu atât pasiune şi se uită cu ură profundă la cei trei, care nici nu-l băgau în seamă. Din când în când, puştiul îşi trecea palmă grăbit prin bretonul ce-i acoperea juma` de faţă.

- La prima coborâţi, ba, jegoşilor!

Tocmai mă pregăteam să-i sar în ajutor puştiului cu câteva vorbe de duh, când îl aud pe ţiganul imparfumat de lângă mine:

- Hai ba, lasă-ţi-o-n p*la goală! Ce-i cu ţigănia asta(!!!)? Nu va e ruşine? Că e şi copii mici p-aci! Şi arătă înciudat spre puradelul dintre picioarele sale cu un gest de dedicaţie manelistica.

Atât a trebuit. Imediat am început cam toţi din jurul lor să le zicem câte ceva de dulce. De atins, nimeni nu-i atingea. Chiar ne refugiasem toţi într-un colţ şi îi bălăcăream de la distanţă pe cei trei.

Cineva a strigăt la şofer să deschidă uşă din spate. Acesta, auzind scandal, o deschide. Ăia trei, cu pungile ţinute în căuşul palmelor, coboară val-vârtej. Îi ajung însă din urmă picioarele unui tip cu constituţie de rugbyst pe care nu-l observasem până atunci.

Trioul, cu o schemă furată parcă de la turmele alea de vaci de pe Discovery, fac câteva manevre surprinzătoare, şi se întorc la autobuzul, care încă nu apucase să-şi închidă uşile, de data această atacând uşile din mijloc. Acolo, surpriză! Alt nene cu fizic de gorilă. Din cauza aglomeraţiei, nu văd ce se întâmplă, însă aud câteva plescăituri urmate de :

- Plecaţi, ba, d-aci! `Tu-va muma-n cur pe ghiaţă!

Am simţit că am înfrânt!

Ce frumos e cu RATB-ul!