Din studenţie – prima parte

La începutul verii şi sesiunii de vară din anul II distanţa dintre examene era parcă prea mare, camerele prea mici, cursurile prea lungi, scrisul prea mărunt, soarele prea puternic, ziua prea lungă , iar fetele din viaţă noastră erau total inexistente. În concluzie, nu ne ţinea nimic. 
  
    
 Şi mai rula pe Discovery o emisiune ce ne plăcea teribil: Diceman. Îl invidiam sincer şi profund pe cheliosul ăla gay ce se plimba prin toată lumea şi vedea atâtea chestii interesante doar printr-o zvârlitură de zar. Ne-am dat seama  după puţin timp  că noi eram mult mai tari decât Russell şi nici măcar nu eram gay.
 
 
 
 Zarul l-am găsit uşor; era în cutia de table. Cu destinaţiile a fost mai greu. După discuţii seculare ce au durat cam două ore am hotărât că prima destinaţie nu trebuie influenţată de zar. Şi am ales de comun acord(cu ceilalţi doi camarazi), Sibiul, că era şi aproape, ne era şi drag, doar ce începuse Festivalul de Teatru în aer liber, şi cel mai interesant aspect: era în desfăşurare un deosebit festival de bere.

În fix două mişcări ne-am aruncat în rucsaci 3 tricouri, periuţele de dinţi şi ceva de-ale gurii şi cu un moral de parcă urma să descoperim cel puţin America, fugim la gară şi sărim voioşi în primul tren. Personal, bineînţeles, şi de noapte. Drumul până la Sibiu a fost un joc de-a v-aţi ascunselea cu Nasu, pe care-l numeam codificat Naşu Bridges, după un serial ce rula pe vremea aia. După câteva ore de joacă, ajungem la Sibiu fără a da la naş niciun leu. Fericiţi, luăm drumul spre centru, unde, în Piaţă Mare şi în tot centrul vechi, de fapt, se instalaseră o groază de scene mai mari sau mai mici şi pe care se interpretau o mulţime de piese şi scenete. După vreo 20 minute, câteva poze cu un clovn sinistru şi cam matol ce se fâţâia prin mulţime, decidem că ne-am culturalizat destul şi începem o binemeritată degustare de bere(an de colecţie).
 
 
 
 După câteva ore de citit, îmi vine strălucita idee că ar fi mai bine plecăm spre Cluj. 
  
  
  ” Ştiu eu o gagică acolo. Stăm la ea. Îmi e prietenă buna” 
  ”Pai sun-o! Să vezi dacă e acolo.” 
  ”E acolo! Că nu se duce acasă decât foarte rar. Stă 1 zi pe tren şi nu-i convine…” 
  
   Le mai subliniez în treacăt că faţa stă într-un cămin de fete şi gata, s-a stabilit: mergem la Cluj. Scurgem rapid paharele de bere şi o luăm la trap spre gară. 
  Avem noroc. Un accelerat pleca în 30 de minute. Mai avem timp de-o bere. 
  
  
Drumul spre Cluj a fost lung şi presărat cu vaietele noastre în faţă naşilor cum că suntem studenţi, amărâţi, văi de capu nostru, nemâncaţi, nebauti, nedormiţi şi trimişi de tiranul de profesor, pe banii noştrii total inexistenţi, să facem un studiu pentru proiectul de vacanţă. Mergea de cele mai multe ori văicăreală asta. Şi dacă nu mergea sub nicio formă, ne umezeam ochii instantaneu, împreunăm mâinile, ca într-o rugăciune, şi băgam trist:” Hai Naşule/Naşico … tu n-ai copii?” Se înmuiau toţi. ” Bine, ba, da` data viitoare să nu vă mai prind …” 
 Aşa s-a întâmplat şi acum. Fericiţi că am scăpat şi acum, coborâm în fiecare gară şi facem poze cu panoul pe care era scris numele oraşului… ca să vadă lumea pe unde am ajuns noi.
 
 
 
 Pe la 7 dimineaţă sosim în Cluj. Din mers mâncăm nişte uscături şi o luăm la picior spre zonă căminelor din Haşdeu. Ştiam doar că e căminul 5, etajul 3. O găsim noi, nu se poate… Ei bine, după vreo 1 oră în care ne-am învârtit prin campus  fără să întrebăm pe cineva, că aveam şi noi orgoliul nostru  şi am căutat căminul 5 fără succes, ajungem la concluzia că trebuie neapărat să cerem indicaţii.
 
 
 
 Obosiţi, ne oprim în faţă unui cămin şi întrebăm o fată dacă ştie unde e căminul ăla blestemat. 
  
    
 Faţă se uită la noi, zâmbeşte şi ne spune:” Sunteţi în faţa lui!” 
    
  
 Noi, uimiţi, întoarcem capul spre clădire. Nu scria nimic; nici un număr inteligibil. În schimb era un V (5 roman pentru cunoscători) cam cât China de mare…