Ziarul de marţi

Am apărut în ediţia de astăzi a ziarului Adevărul.

Povestea noastra, aici.

Momentan nu dau autografe; încă exersez noua semnătura. Aş vrea să renunţ la X …

Numarul castigator – 3739

Motto: Ce este un pesimist? Un optimist bine informat. Grigore C. Moisil

Revenit de prin munti si coclauri – timp in care nici semnal la telefon nu am avut si cea mai aproape localitate era la 22 km- , inca nu am luat in toatalitate pulsul evenimentelor mai mult sau mai putin importante desfasurate  de la sfarsitul anului trecut si inceputul acestuia.

Insa, incet-incet, incep sa revin la socul/stupoarea vietii cotidiene din Romania…

A aparut azi un articol in Gardianul; un articol care m-a lasat ca la dentist. Lucrarile de reabilitare al drumurilor, in Romania vor fi un pic intarziate… cam pana in anul 3739 ! ! ! Documentul este oficial si a fost trimis de Varujan Vosganian( ex ministrul de la Finante) lui Ludovic Orban( de la Transporturi) la inceputul lui iulie 2008. Initial am crezut ca e o greseala de redactare sau ca secretara era beata, insa daca veti avea curiozitatea sa deschideti documentul, veti vedea ca termenii de predare ai diferitelor lucrari variaza intre 15 si 1731 de ani si ca sunt cat se poate de verosimili!

Despre bunatate

În România de azi, bunătatea e o marfă rară. Nu mă gîndesc la filantropia negustorească a celor care nu dau decît pentru a primi ceva în schimb, nici la surîsul bolînd pe care îl oferă lumii martirii de profesie. Nu cer să devenim toţi surori de caritate sau predicatori ai păcii mondiale. Nu bunătatea ca ideologie mă interesează. Ci simpla capacitate de a recunoaşte binele acolo unde el există şi de a face binele ori de cîte ori îţi stă în putinţă. Dar, de fapt, vreau încă şi mai puţin: refuzul de a trăi cu îndîrjirea detectării relelor şi strădania de a nu face răul pe care poţi să-l faci. Pare puţin, dar în contextul autohton, e cvasi-imposibil. Oamenii noştri publici se ocupă de dimineaţa pînă seara cu pescuitul de bube (sau cu inventarea lor), iar dacă pot face cel mai mic rău, se grăbesc să-l facă. Nu lasă nimic pe mîine. Toate „talentele“ sînt preţuite mai mult decît bunătatea. De vreme ce bunătatea trece tot mai des drept o specie a prostiei, ziaristul bun e ziaristul arţăgos şi dur, politicianul bun, cel care „înţelege politica“, e politicianul combativ, care ştie să-şi joace muşchii, să strîngă maxilarele şi să manevreze, dezlănţuit, dejecţii, televiziunea bună e cea care face rating pe bază de hărţuială şi caft. Managerul descurcăreţ, bărbatul macho, femeia macho („de carieră“), adolescentul obraznic, şoferul agresiv, şeful cu mînă de fier, şmecherul, băgăreţul, băşcăliosul, toţi par să aibă o unică strategie: să nu fie luaţi de fraieri, adică să nu apară înconjuraţi de nimbul vetust al bunătăţii.