Eugen Manea

Scrieri din tastatura!

Domnii scurte: Stefan Surdul

Posted by Me pe 16 octombrie 2008

 Stefan Surdul (iun.1591 – noi.1592)

Marile tratate de istorie a românilor ne oferă foarte puţine date şi despre Ştefan Surdul, cel care a guvernat Ţara Românească, din iunie (înainte de 11) 1591 (investirea sa ca domn, la Istanbul, petrecându-se înainte de 4 mai 1591) şi până în noiembrie – înainte de 8 -1592, fiind, practic, în afară de Ştefan Cantacuzino (domn al statului românesc sud-carpatin, între 25 martie 1714 şi 25 decembrie 1715), singurul voievod al acestei ţări care a purtat numele de Ştefan.

El era fiul legitim al lui Ion Vodă cel Viteaz (domnul Moldovei între februarie 1572 şi 13 sau 14 iunie 1574), rezultat din mariajul acestuia cu Maria, fiica pârcălabului de Hotin, Lupe Hurul (unele surse neagă, însă, acest fapt, considerând că ar fi fost în realitate rodul unei legături extraconjugale a viteazului său părinte cu o săsoaică, deci fiu nelegitim).

Referitor la porecla sa, cronicarii ne informează că „i-au zis Surdul” încă de pe când trăia (probabil, datorită unor probleme pe care le avea cu auzul).

Pentru a se bucura de susţinerea lui Andronic Cantacuzino (un foarte bogat şi influent membru al comunităţii greceşti, din capitala Imperiului Otoman), în obţinerea steagului de domnie, se va căsători, se pare, pe la 1591, cu una dintre fiicele acestuia. O dovadă, că lucrurile au stat aşa, este păstrarea lui Mihai Viteazul (a cărui mamă Teodora era sora lui Andronic) în Sfatul domnesc, din timpul cârmuirii sale, acesta fiind numit, acum, în dregătoria de mare postelnic şi chiar în cea de locţiitor al marelui ban (ca mai apoi, să fie înălţat la rangul de mare agă, fără să mai facă, însă, parte din Divan).

 

Tronul l-a dobândit cu mare dificultate şi abia după ce a promis să achite integral sumele datorate la Înalta Poartă, de către Mihnea al II-lea Turcitul (domnitor al Munteniei, între 1577-1583 şi 1585-1591).

În cel dintâi hrisov, redactat de Cancelaria domnească a Ţării Româneşti, din porunca sa (la Bucureşti în 11 iunie 1591), Ştefan Surdul se prezintă drept „fiul marelui şi preabunului Ion voievod”, el trăgându-se, deci, din familia domnitoare moldoveană a Muşatinilor.

Şi în această privinţă ne confruntăm cu un caz aparte, căci, în afară de el, doar Alexandru cel Rău (domn al Munteniei, între 1592 – 1593), care era fiul lui Bogdan Lăpuşneanu (ce a guvernat Moldova, din 9 martie 1568 şi până în ianuarie 1572) şi, prin urmare, un Muşatin, nu mai întâlnim nici un reprezentant al dinastiei princiare moldave printre voievozii Ţării Româneşti. Interesant este că şi unul şi altul, dintre cei doi domnitori români, îl au ca înaintaş pe Bogdan al III-lea cel Orb („gospodarul” statului românesc de la est de Carpaţi, din 2 iulie 1504 şi până în 20 aprilie 1517), acesta fiindu-le, ambilor, străbunic, căci atât Alexandru Lăpuşneanu (domn al Moldovei, între 1552-1561 şi 1564-1568), bunicul lui Alexandru cel Rău, cât şi Ştefan al IV-lea cel Tânăr, cunoscut în istorie şi ca Ştefăniţă Vodă (ce a cârmuit statul moldav, din 20 aprile 1517 până în 14 ianuarie 1527), părintele lui Ion Vodă cel Viteaz (şi, prin urmare, bunic al lui Ştefan Surdul), erau feciorii nelegitimi ai lui Bogdan al III-lea (având, însă, mame diferite).

Primind însemnele domniei de la sultanul Murad al III-lea (22 decembrie 1574 – 17 ianuarie 1595), el părăseşte Istanbulul, la 1 iunie 1591 (fiind însoţit de o escortă numeroasă în fruntea căreia se afla un înalt demnitar otoman, pe nume Curt Aga), ajungând, la Bucureşti, pe la sfârşitul lunii mai a aceluiaşi an.

Că Ştefan Surdul îl avea ca tată pe învingătorul de la Jilişte, ca, de altfel, şi faptul că el urcase, deja, în scaunul domnesc al Basarabilor, în partea a doua a lunii mai a anului 1591, rezultă şi din inscripţia de pe lespedea funerară a jupaniţei Caplea (consoarta spătarului Stan din Corbi), aflată în biserica mănăstirii Cătălui, care ne informează că aceasta a decedat „în zilele lui Ştefan vodă fiul lui Ion voievod, luna mai 9 (19 după stilul nou) în anul 7099 (1591)”.

Deşi, înainte de 18 iulie 1592, este desemnat ca domn, la „Kara Iflak”, Alexandru cel Rău (vărul său primar), Ştefan Surdul va rămâne la domnie şi după această dată, el confirmând printr-un act emis, la 25 iulie 1592, din reşedinţa sa, de pe malul Dâmboviţei, un venit din sare mănăstirii Sfânta Troiţă (Radu Vodă).

Cu toate că acesta este ultimul document, cunoscut şi păstrat până astăzi, de la fiul martirului de la Roşcani (totuşi, nici de la Alexandru cel Rău nu dispunem de unul, mai înainte de 11 decembrie 1592), avem dovada că el se găsea, încă, pe tron, la 16 august 1592, pentru că dintr-un zapis, redactat, la acea dată, de către „Stanciul logofăt sluga banului Mihai (indiscutabil Mihai Viteazul)”, aflăm că respectivul „logofăt” al Băniei Olteniei l-a întocmit „în zilele lui Io Ştefan voievod”.Cum în istoria Munteniei au existat doar doi domnitori numiţi astfel, şi anume Ştefan Surdul şi Ştefan Cantacuzino, iar cel din urmă, născut, abia, spre sfârşitul secolului al XVII-lea, nu avea cum să domnească, la 1592, este evident că nu poate fi vorba decât despre primul.

De asemenea, luând în considerare şi cronica internă a ţării (cu fiecare dintre variantele acesteia), aflăm că Ştefan Surdul „a stat la domnie un an şi jumătate”, lucru posibil doar dacă şi-ar fi încheiat (cum, de altfel, s-a şi întâmplat) guvernarea (începută în luna mai 1591), cel mai devreme prin octombrie 1592.

Abia la 8 noiembrie 1592, dintr-un firman, prin care padişahul îi cerea în mod expres proaspătului Vodă să trimită la Înalta Poartă (pe lângă tributul obişnuit) ceea ce datora trezoreriei personale a acestuia, ca urmare a înscăunării sale oficiale (este vorba de aşa-zisul peşcheş – ce se ridica, la acea vreme, la 100 de poveri de aspri, acceptat, însă, şi în alte obiecte de valoare – plătit, pentru prima oară, în 1582, din iniţiativa lui Mihnea Turcitul, şi ajuns acum o practică obligatorie), aflăm că Alexandru cel Rău îl înlocuise (bineînţeles, înainte de data la care a fost trimis documentul amintit) pe Ştefan Surdul, el găsindu-se deci, la acea vreme, în ţară, unde-şi inaugurase, deja, atât de nepopulara-i guvernare.

Scurta domnie a lui Ştefan Surdul s-a caracterizat, în plan social, din păcate, prin măsuri extrem de aspre luate împotriva ţărănimii dependente, el autorizând, printre altele, pe marii proprietari funciari, laici şi ecleziastici să se despăgubească din bunurile unor sate din care fugiseră mai mulţi vecini, fenomen foarte răspândit în vremea sa datorită dărilor apăsătoare la care erau supuşi aceştia, atât de către stăpânii moşiilor, cât şi de slujbaşii domneşti însărcinaţi cu strângerea impozitelor datorate vistieriei ţării (în cea mai mare parte, veniturile dobândite, astfel, ajungeau la Înalta Poartă sub forma haraciului şi a celorlalte obligaţii faţă de turci). Un exemplu concludent, în acest sens, este cazul mănăstirii Tismana, pe al cărei egumen, Serghe, Ştefan Surdul îl împuterniceşte, printr-un hrisov întărit cu semnătura şi pecetea sa, „ca să fie volnic cu această carte a domniei mele să caute să tragă nişte sate şi pe nişte vecini ai sfintei mănăstiri de la Tismana pentru birurile lor căci au fugit acei vecini din satele lor, pentru birurile lor”.

Înlăturat de la domnie, Ştefan Surdul va fi exilat, pentru o scurtă perioadă de timp, pe insula Chios, însă, puternic susţinut de Gazi Ghirai al II-lea, hanul Crimeii (1588-1596 şi 1596-1608), de Sinan paşa Kogea, marele vizir al Imperiului Otoman (25 august 1580 – 6 decembrie 1582; 2 aprilie 1589 – 1 august 1591; 28 ianuarie 1593 – 16 februarie 1595; 7 iulie – 19 noiembrie 1595; 1 decembrie 1595 – 3 aprilie 1596), şi de apropiatul acestuia, Curt Aga (care de fapt îl şi recomandase), el dobândeşte, în noiembrie 1594, tronul Moldovei, căci domnul de atunci al acesteia, Aron Vodă Tiranul (septembrie 1591 – iunie 1592; octombrie 1592 – aprilie 1595), care, ridicase steagul revoltei antiotomane, fusese mazilit.

Ceremonialul sărutării mâinii padişahului (care însemna, practic, investirea sa oficială ca domn) a avut loc, după 27 noiembrie 1594, dar preconizata sa plecare spre Moldova, în fruntea unei armate turceşti, pentru a-l alunga pe răzvrătit şi a prelua el cârma acesteia, se va petrece, abia, la finele lunii ianuarie 1595, când, însoţit de 8.000 de războinici otomani (puşi la dispoziţia sa, de către sultan, pentru a-i asigura protecţia şi a-l impune, dacă era nevoie, cu forţa la domnie), el se îndreaptă spre Dunăre.

Ajunse la Silistra, trupele sale vor fi, însă, înfrânte de către forţele armate munteano-ardelene, conduse de Mihai Viteazul, în persoană, pe când (profitând că Dunărea era îngheţată) încercau să treacă „în partea Brăilei”, ocazie cu care „pierind acolo şi Ştefan Vodă”. Din alte surse documentare, aflăm că în fruntea armiei creştine (care a învins corpul expediţionar turcesc, ce-l însoţea pe Ştefan Surdul) ar fi fost banul Mihalcea. Ceea ce se ştie cu certitudine este faptul că, în împrejurarea respectivă, „însuşi Ştefan voievod s-a înecat în albia Dunării” („ipse autem Stephanus Voivoda in glacie Danuby substitit”). Despre sfârşitul său tragic vorbeşte, într-un raport diplomatic, datat 12 februarie 1595, şi Edward Barton, ambasadorul Angliei la Istanbul, în timp ce unele izvoare consideră că el a reuşit, totuşi, să scape cu viaţă, fugind de pe câmpul de luptă şi pierzându-şi definitiv urma.

Fire slabă (chiar şi turcii îl considerau prea moale pentru a guverna o ţară), nemoştenind nimic din personalitatea marelui şi viteazului său părinte, Ştefan Surdul rămâne, totuşi, în istoria noastră drept domnitorul care, apreciind valoarea lui Mihai Viteazul, l-a ridicat pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei dregătoriilor, din Ţara Românească, netezindu-i, astfel, calea spre funcţia supremă în stat şi, de ce nu, prin aceasta contribuind şi el la constituirea bazei de plecare pentru măreaţa înfăptuire a acestuia, de la anul de graţie 1600.

*Articolul apartine domnului profesor Tiberiu Ciobanu si a aparut in revista Agero.

Reclame

2 răspunsuri to “Domnii scurte: Stefan Surdul”

  1. cris said

    nu vedeti ca e un plagiat ieftin

  2. Eugen said

    Dezvolta. La ce te referi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: